Yeeeey! Dacă am putea să punem o poză “mişcătoare” (aşa cum există în Harry Potter), ne-aţi vedea zâmbind larg şi sărind entuziasmaţi. Asta pentru că ne bucurăm foarte mult să lansăm cea de-a doua comunitate de practici – New Media School – Comunitatea de practici pe Comunicare în Organizaţii Studenţeşti.
Astă-seară, de la orele 17.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană vom întâlni cei 30 de membri din comunitatea de practici New Media School, din 15 organizaţii studenţeşti din Bucureşti. Ei se vor cunoaşte într-un cadru informal, vor interacţiona cu invitaţii speciali, cu prieteni ai CROS şi vom crea împreună o atmosferă relaxată, numai bună de împărtăşit experienţe şi idei.
Cine sunt invitaţii?
-
Andrei Lascut – Junior Brand Manager Ursus
-
Amy Thera – PR Neogen
-
Bogdan Theodor Olteanu – Millenium Communications PR
-
Graham Attwell – Wales, UK – Pontydysgu – Education researcher
Despre fiecare dintre ei ar trebui să scriem un post întreg şi probabil o să facem asta după lansare, după ce îi vedem “pe viu” şi putem spune cum i-am perceput şi ce am simţit în preajma lor.
Ne bucurăm foarte mult să avem alături aceşti oameni minunaţi şi le mulţumim că au acceptat invitaţia noastră.
Ne vedem diseară la MNAC si promitem să revenim cu poze, impresii şi idei noi!

De abia astept sa cunoastem diseara membri comunitatii NMS. Simt ca va fi un an bun si frumos. Inceputul este promitator! Bravos!
De fapt “Theodor”, nu “Tudor”.
Dar celelalte doua nume sunt scrise corect, deci avem o medie buna.
Ne-am corectat! Incantati de cunostinta!
Pingback: uberVU - social comments
Pingback: BTO | PR BLOG » Blog Archive » 6 New Entries In Blogroll